miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO La Vadu Paşii se munceşte pe rupte pentru eliberarea de sub nămeţi.Printre munţii de zăpadă, abia se văd fumurile caselor

VIDEO La Vadu Paşii se munceşte pe rupte pentru eliberarea de sub nămeţi.Printre munţii de zăpadă, abia se văd fumurile caselor

Facebook
Twitter
Email

În satele din judeţ oamenii încep să iasă şi să-şi croiască drumuri cu lopeţile printre troienele care le-au ajuns la streşini. La Vadu Paşii, printre munţii inalţi de zăpadă care străjuiesc întrarea în sat, abia se văd fumurile caselor. În gospodăria familiei Paraschiv, trei familii îşi împart aici sarcinile şi orele de dat la lopată. Casa buncii aproape că nici nu se mai vede iar nepoţii au sărit să îi destupe măcar geamurile, ca să aibă lumină. Îşi dozează puterile şi fac cu schimbul la lopată.Pe drum munţii de zăpadă ajung chiar şi la 3 metri înalţime, iar pe unde a bătut viforul zăpada aproape a ajuns la streşini. Maşina cu pâine nu a mai ajuns de 3 zile în sate pentru că nu a avut pe unde. Abia după ce viscolul s-a mai potolit utilajele au reuşit să spargă troienele.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.