miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Incendiu puternic la două locuințe din Săhăteni. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați

VIDEO Incendiu puternic la două locuințe din Săhăteni. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați

Facebook
Twitter
Email

Un incendiu violent a izbucnit, astăzi, în localitatea Săhăteni, județul Buzău. Pentru stingerea lui au fost mobilizate forțe importante de intervenție din județele Buzău și Prahova.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, flăcările se manifestă generalizat la o locuință și s-au extins la acoperișul celei de-a doua case. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 300 de metri pătrați.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate progresiv cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care două aparțin ISU Buzău, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD.

Pompierii depun eforturi pentru localizarea și lichidarea focului, principala misiune fiind împiedicarea propagării flăcărilor către anexele gospodărești și locuințele aflate în apropiere.

În urma incidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică. Acestea sunt asistate la fața locului de echipajul SMURD.

Cauza producerii incendiului nu este cunoscută deocamdată și va fi stabilită după finalizarea intervenției și efectuarea cercetărilor de specialitate.

Misiunea pompierilor este în continuare în desfășurare.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.