Pompierii buzoieni intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și mărăciniș izbucnit în comuna Podgoria, sat Oratia. Focul se manifestă în mai multe focare, pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare.
La fața locului acționează patru autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă. O ambulanță SMURD este, de asemenea, prezentă pentru acordarea primului ajutor, dacă situația o impune.
Pompierii încearcă să localizeze incendiul și să împiedice extinderea flăcărilor. Din cauza degajărilor mari de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru populația din zonă.








