miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Imagini rupte parcă din lumea a treia, filmate la Buzău de jurnaliști suedezi

VIDEO Imagini rupte parcă din lumea a treia, filmate la Buzău de jurnaliști suedezi

Facebook
Twitter
Email
O cunoscută stradă din Buzău, Aleea Grădinilor, unde locuiesc 200 de oameni la aceeași adresă, a devenit subiect de reportaj în Suedia. Ziariștii unui cotidian din orașul Boras au postat pe Youtube un film realizat în comunitatea de rromi. Reporterii au venit la Buzău pentru a cunoaște locul de unde provin mulți dintre cerșetorii care au invadat orașul scandinav. 

În urmă cu foarte mulți ani, zeci de familii de rromii au inceput sa isi construiasca ilegal locuinte din lut, pe Aleea Grădinilor, o stradă de la marginea orașului Buzău.
 
Casele s-au înmultit de la un an la altul, la fel si numărul locatarilor. Cu toate acestea, rromii nu au apă, canalizare, gaze și unii nici macar curent electric. Fiecare cocioabă de lut are câte o sobă cu plită pe care se pregătește mâncarea, iar singura sursă de apa este o cișmea. În astfel de condiții nu este de mirare că mulți rromi au luat calea străinătății pentru a face rost de bani.
 
Reporterii cotidianului suedez Boras Tidning au ajuns astfel pe Aleea Grădinilor din Buzău și au realizat un reportaj despre viața romilor care cerșesc în Suedia. Imaginile surprinse de jurnaliștii scandinavi, la sfârșitul anului trecut, arată în detaliu modul de trai al oamenilor din cel mai sărac cartier al orașului Buzău.
 
Casele sărăcăcioase, în multe cazuri fără uși la intrare și fără utilități, sau aspectul neîngrijit al copiilor care bat mingea pe ulițele cartierului mărginaș al Buzăului: toate sunt descrise în detaliu în reportajul realizat de jurnaliștii suedezi. 
 
Aceștia mărturisesc în materialul video că au ajuns la Buzău după ce un buzoian care de mai mulți ani cerșește pe străzile orașului Boras le-a povestit condițiile de trai de acasă, similare cu cele din țările din lumea a treia. 
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.