luni, 20 ianuarie, 2025

HALUCINANT! Au apărut medici “deştepţi” care câştigă de la stat cât un nabab

HALUCINANT! Au apărut medici “deştepţi” care câştigă de la stat cât un nabab

Facebook
Twitter
Email

Reţeta „băieţilor deştepţi” care se îmbogăţeau peste noapte după ce dădeau tunuri după tunuri companiilor de stat a fost adoptată şi de câţiva medici din Buzău. Sfătuiţi de către “oameni de bine” din forurile superioare, câţiva doctori au găsit modalitate sigură de a câştiga sume frumuşele fentând legea. În timp ce medicii din toată ţara se pregătesc de greve din cauza salariilor foarte mici, unii dintre colegii lor şi-au deschis apetitul pentru câştigul rapid al unor mari sume de bani fără să facă vreun efort considerabil.

Cel mai elocvent exemplu îl dau zece medici din Buzău cu spirit întreprinzător, care şi-au deschis centre de permanenţă şi cabinete în diferite zone ale judeţului.

Până aici toate bune, dacă ar reuşi să fie prezenţi şi la orele de program care depăşesc logica bunului simţ. Astfel, unii dintre aceşti doctori ajung să “bifeze” pe hârtie chiar şi 39 de ore de muncă pe zi, sfidându-şi astfel colegii care îşi duc traiul de azi pe mâine dintr-un salariu de mizerie.

Graţie acestui orar, imposibil tehnic (ziua are 24 de ore), unii dintre ei au ajuns să câştige sume lunare de aproape 20 de mii de lei, bani care i-ar face invidioşi şi pe medicii din Germania sau Franţa.


Scandal anunţat

Revoltaţi de sumele frumuşele care le intră în buzunare lunar, colegii medicilor “deştepţi”, organizaţi în Patronatul Medicilor de Familie, au pornit ofensiva pe toate fronturile. Au început să depună petiţii după petiţii la Colegiul Naţional al Medicilor, direcţia de Sănătate Publică şi Casa Naţională de Sănătate iar răspunsurile le-au dat frisoane celor vizaţi. Văzând că gluma se îngroaşă şi că semnale sunt din ce în ce mai nefavorabile din rândul colegilor, au apărut şi primele demisii.

Buba s-a spart astăzi dimineaţă, odată cu anunţul făcut de Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău: doi dintre medicii de familie, Anca Marinescu şi Gina Câmpeanu, care activau la acest serviciu, şi-au dat demisia.

Proaspătă demisionară de la UPU, Anca Marinescu este angajată şi la trei cabinete din judeţul Buzău, unde ar trebui să presteze musai conform legii, câte 7 ore pe zi, la care se adaugă şi 18 ore de gardă la câte două zile.

Mai mult, acest medic se dovedeşte a fi un şi un adevărat taximetrist, făcând naveta zilnic între Buzău, Padina şi Scutelnici şi retur, adică mai bine de 200 de km. Asta ar însemna ca medicul respectiv să muncească non stop, cum de altfel a şi recunoscut. „Am două cabinete în judeţ dar eu doar făceam gărzi la UPU, nu eram angajată. Veneam de la cabinet de la ora 16 în fiecare zi, iar la ora 17 intram în tura de noapte. Dimineaţa, programul se termină la ora 6 iar la 8 mă duceam la cabinete”. Întrebată când are timp de odihnă între cabinete, Anca Marinescu a răpuns sec: „Mă odihnesc şi eu când pot”.

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Buzău, medicul Angela Mazdrag, a declarat că ea a fost primul om care a demisionat de la UPU săptămâna trecută, în semn de protest faţă de nesoluţionarea acestei anomalii. “Am făcut plângere la Colegiul Naţional al Medicilor şi ne-au dat dreptate. Dacă am încercat să expun problema şi la şedinţa Colegiului Medicilor din România, preşedintele de la Buzău, medicul Ion Japie, m-a făcut mincinoasă în faţa lui Vasile Astărăstoaie. Din acest motiv am ales să demisionez de la UPU”,  a declarat medicul Angela Mazdrag.

În replică, doctorul Ion Japie a răspuns că “Nu este adevărat, nu acesta este motivul. Nu am jignit-o, doar au fost nişte discuţii interne şi atât”  .


Sancţiunile, motivele demisiilor

Cei doi medici care şi-au dat astăzi demisia au renunţat la gărzile UPU dintr-un motiv aparent misterios, la prima vedere. Una dintre explicaţii, de altfel confirmată şi de preşedintele Colegiului medicilor din Buzău, este că cel puţin unul dintre cei doi nu mai făcea faţă programului “supraîncărcat” de 39 de ore pe zi. “A considerat că nu mai poate face fată programului încărcat şi cred că este o decizie logică. Salariul este într-adevăr foarte mic pentru cei mai mulţi dar ca să ajungi să câştigi bine, nu trebuie sa faci ceva ilegal”, a mai spus Ion Japie.

Totuşi, conducerea Colegiului Medicilor, cea care ar fi favorizat aplicarea unui legi cu rea credinţă, nu îşi recunoaşte vreo vină vizavi de cele întâmplate, deşi ea a dat avizul de funcţionare acestor medici “isteţi”. Cand s-au dat aprobările n-am ştiut programul exact. N-am știut de programul acesta al dânsei pentru care acum va răspunde”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din Buzău, Ion Japie.

În urma acestui scandal, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului de Urgenţă Buzău nu mai vor nici în ruptul capului să completeze liniile de gardă. Pus în faţa faptului împlinit, managerul Marius Anastasiu spune că deficitul de medici la UPU va fi greu de acoperit în momentul de faţă. Conducerea Spitalului Judeţean, lipsită de soluţii, îi cere acum sprijinul lui Raed Arafat.

Anul trecut un om a murit în Secţia de Urgenţe-UPU a Spitalul Judeţean din Buzău, pentru că nu exista niciun medic de specialitate care să îi acorde îngrijiri.

 Pe aceeași temă: Medicii au părăsit unul câte unul secția UPU a Spitalului Județean Buzău

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.