miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO El este violatorul care a batjocorit o femeie în Parcul Crâng! Atacatorul, un recidivist liberat de curând din puşcărie

VIDEO El este violatorul care a batjocorit o femeie în Parcul Crâng! Atacatorul, un recidivist liberat de curând din puşcărie

Facebook
Twitter
Email

Viol ziua în amiaza mare în cel mai mare parc din municipiul Buzău. O angajată din sistemul sanitar buzoian, aflată la plimbare pe o alee de lângă eleşteu, a fost batjocorită de un obsedat chiar în „Vinerea Mare”.  Victima a fost  ameninţată cu un cuţit apoi târâtă în pădure de un recidivist din Bucureşti,  liberat în urmă cu două săptămâni din penitenciarul Brăila. După ce a batjocorit-o şi a supus-o la perversiuni pe femeia de 43 de ani, atacatorul a încercat să se facă nevăzut în momentul în care telefonul acesteia a început să sune.

Violatorul, un client vechi al poliţiei are 56 de ani, este din Bucureşti şi a executat o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani pentru comiterea a două violuri şi a unei tâlhării. Infractorul a fost prins la scurt timp de la comitrea faptei şi adus în faţa judecătorilor cu propunere de arestrare preventivă.
Martorii prezenţi în zonă în momentul producerii atacului spun că n-au auzit nici un ţipăt sau strigăt de ajutor şi nu şi-au dat seama de grozăvia care s-a consumat chiar lângă ei, decât în momentul în care poliţiştii şi jandarmii au început să scotocească zona în căutarea infractorului periculos.
Atacul asupra femeii este greu de explicat, întrucât zona este intens circulată şi mai mult securitatea este asigurată de către patrule ale Poliţiei Locale.
Pentru faptele sale violatorul a fost trimis în arest preventiv pentru 30 de zile de către magistraţii judecătoriei din Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.