duminică, 20 iulie, 2025

VIDEO Două mii de credincioși au pornit în pelerinajul organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

VIDEO Două mii de credincioși au pornit în pelerinajul organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Vlcsnap 2022 04 22 21h30m54s742
Facebook
Twitter
Email

O mie de persoane au plecat, vineri seară, în pelerinaj pe străzile municipiului Buzău, pentru a reface simbolic drumul de la Golgota la mormântul Mântuitorului. Ultima procesiune cu Sfântul Epitaf a avut loc în 2019, atunci când au participat peste 2.000 de buzoieni.

După ce au ascultat în biserică slujba prohodului, credincioșii din Buzău au pornit, cu lumânări aprinse în mână, pe străzile orașului.

Cei două mii de pelerini au fost conduși de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, IPS Ciprian.

Câțiva credincioși au purtat pe brațe sfântul Epitaf, o pânză sfințită pe care este reprezentată coborârea de pe cruce a lui Iisus.

Ultima procesiune cu Sfântul Epitaf a avut loc în 2019, atunci când au participat peste trei mii de buzoieni.

Sâmbătă noapte, credincioșii sunt așteptați la slujba de înviere, de unde vor pleca acasă cu Lumina Sfânta, care simbolizează trecerea de la întuneric la lumină și de la moarte la viață.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.