Doar o jumătate de zi a rezistat pornirea revoluționară printre membrii vechi ai PNL Buzău. A început cu transmiterea unui comunicat de presă care anunța organizarea unei conferințe – protest față de aducerea PSD-iștilor în partid dar a fâsâit atunci când liderii liberali au expediat ziariștii, spunând că se abțin până duminică, zi în care secretarul partidului Ilie Bolojan şi-a anunţat sosirea la Buzău pentru a lămuri situaţia din filială.
Ziua se anunța una zbuciumată în plan politic, după ce toate redacțiile au primit un comunicat care anunța o conferință de presă menită să lămurească situația din filială. Iată conținutul integral al manifestului trimis de liberali presei:
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
O mare parte a filialei PNL Buzău intenționează să își anunțe demisia și plecarea din partid, cel mai probabil către ALDE, dacă trădarea de la București nu va fi stopată până luni de Alina Gorghiu, Victor Orban și de ceilalți liberali vechi, cu influență în partid.Liderul județean al liberalilor, Dorin Bădulescu, s-a dovedit a fi slab și timorat în fața trimisului de la centru, Teodor Atanasiu, pe timpul ședinței scandaloase de acum două zile. De aceea, protestele de azi se așteaptă să fie conduse de membri mai hotărâți ai organizației. Liderul protestatarilor, cel mai vehement și mai vocal liberal, pare a fi avocatul Lucian Sălcuțan, care le cere demisia din partid lui Vasile Blaga și lui Cezar Preda, acuzându-i că au vândut organizația de la Buzău, în interes personal, după ce, mai întâi, au distrus-o premeditat. Lucian Sălcuțan îi acuză pe foștii lideri PDL-iști că, după migrarea la PSD a fostului președinte PNL Cristinel Bîgiu, în septembrie 2014, împreună cu 24 de primari liberali din județ, Cezar Preda a blocat orice reconstrucție a organizației, iar când și-a desăvârșit opera de distrugere a plecat mulțumit la București.Cu ce să-l fi convins Ion Vasile și Victor Mocanu pe Vasile Blaga ca să comită o asemenea ticăloșie, de necrezut nu doar pentru toți liberalii din țară, dar și pentru aproape toată presa din România? Cu pocăința lor? Cu demonstrații că și-au schimbat ideologia, devenind subit liberali, la bătrânețe? Nu. I-au convins cu BANI. Ca la piață. Și atunci cine a luat banii? Că doar nu se regăsesc în trezoreria PNL. Bineînțeles că Vasile Blaga și Cezar Preda, doi politicieni fără perspective de a mai face carieră, care dau ultimele lor tunuri înainte de a fi cercetați penal pentru cât au jefuit țara. DNA și ANAF ar trebui să cerceteze această tranzacție, așa-zis făcută din rațiuni politice. Care rațiuni? Să comiți o trădare ca asta, o blasfemie pentru orice liberal adevărat, nu se poate justifica prin aplicarea unei soluții excepționale, necesară refacerii unei organizații slabe (pe care tot tu ai îngropat-o, de fapt).Deși pare un scandal de provincie, acest eveniment are o semnificație națională, deoarece vechii liberali din toată țara se conving ce catastrofă a fost fuziunea lor cu PDL. Așa se explică de ce această știre locală, despre oameni de nimic și îndeletnicirile lor mizerabile este, de 48 de ore, cea mai mediatizată și mai dezbătută știre locală din România.Azi, la ora 13.00, la Buzău va fi scandal, va fi revoltă, va fi protest, va fi luptă politică. Veniți cu toții, presă locală, centrală și cetățeni, liberali sau nu, care doriți să vă salvați orașul de ciuma roșie a lui Ion Vasile și a clanului Mocanu! Cu considerație, Miruna Cazacu
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Rebelii din PNL Buzău s-au înmuiat însă până la ora conferinței de presă, în urma unui telefon primit de la centru, astfel că jurnaliștii au fost pur și simplu expediați după primele minute de la începerea conferinței. Președintele PNL Buzău Dorin Bădulescu a anunţat că nu mai are ce declara întrucât secretarul partidului Ilie Bolojan şi-a anunţat sosirea la Buzău, duminică la ora 16.00. pentru a lămuri situaţia din filială. “Nu mai dăm nicio declaraţie de presă decât după lămurirea situaţiei”, a fost poziţia lui Bădulescu în faţa reprezentanţilor mass-media locale şi centrale.
Întrebat cine a chemat atunci presa la conferinţă răspunsul a fost hilar: nu ştim, nu noi. Deranjaţi de această atitudine de bătaie de joc, jurnaliştii au căutat să afle care este de fapt miza mail-urilor false în care se aruncă cu noroi şi mai mult decât atât se aduc acuzaţii grave unor membri ai PNL. Niciunul dintre cei aflaţi la masa prezidiului nu a avut darul să lămurească situaţia.
Iată mai jos simulacrul de conferință de presă. La minutul 2.54, este surprins momentul în care Dorin Bădulescu propune să încheie brusc conferința de presă.








