Comuna Calvini, ajunsă celebră pentru construțiile uriașe ridicate în ultimul deceniu, a impresionat-o recent pe Mica, vlogger din Argentina, căsătorită cu un român. Într-o filmare recentă, tânăra își exprimă uimirea la vederea palatelor faraonice.
„Aaa, nu cred, nu cred! E nevoie de o cameră 360, un Google Earth. Este groaznic acest cartier, la câte case sunt cu trei etaje minimum. Am văzut multe case care aveau statui la porți de cai, de lei și chiar garduri pe care erau scrise numele proprietarilor”, spune Mica în timp ce filmează cu telefonul.
Tot de curând, un clip în care apar trei cai în mărime naturală amplasați pe acoperișul unei case a devenit viral pe rețelele sociale.
O surtă înregistrare filmată de Ionuț Ghiță, care prezintă o casă impresionantă, pe acoperișul căreia se află trei cai în mărime naturală, se distribuie intens pe rețelele sociale.
„Când am zis că le-am văzut pe toate în viața asta, apare o casă cu cai pe ea”, poate fi auzit cum spune cel care filmează ”Poarta Brandenburg” a României, înainte de a opri mașina pentru a admira bizara operă arhitectonică.
Casa uriașă, cu coloane la intrare, se află pe marginea drumului județean din comuna buzoiană Calvini. Pe acoperiș, spre stradă, sunt trei cai cabrați în mărime naturală, care îți atrag imediat atenția.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Comuna Calvini, sursa comerțului ilegal cu mobilier de lux pentru palate
Comuna Calvini este cunoscută pentru palatele sale ridicate de locuitori care trăiesc în special din ajutoarele sociale.
„Este localitatea din județul Buzău care a ajuns a asistaților social cu vile şi mașini de lux. Nu mai puțin de 500 de familii beneficiază de ajutor financiar de la stat, pe care îl ridică în fiecare lună de la Primărie. (…) Romii cu vile şi mașini de lux din comuna Calvini recunosc că trăiesc din ajutorul social, însă susțin sus şi tare că nu au unde să muncească”, scrie publicistul George Lixandru, în expresssud-est.
Populația comunei Calvini se ridică la 4.424 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.536 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (56,62%), cu o minoritate de romi (36,12%), iar pentru 7,26% nu se cunoaște apartenența etnică.
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,59%), iar pentru 7,39% nu se cunoaște apartenența confesională.
Comuna se află în nord-vestul județului, aproape de limita cu județul Prahova, pe cursul inferior al Bâscăi Chiojdului, aproape de vărsarea ei în râul Buzău la Cislău. Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ 102B care o leagă spre est de Cislău și DN 10 care duce spre Buzău, și spre vest de Vălenii de Munte (județul Prahova) și DN1A care duce la Ploiești.