O bătrână de 84 de ani din Buzău și-a pierdut viața în nopatea de dumincă spre luni în urma unui incendiu provocat de o sobă defectă care a cuprins o casă de pe strada Transilvaniei. Cadavrul a fost descoperit aproape de ușă, semn că victima încercase să iasă din casă.
Bătrîna locuia singură într-o casă veche din municipiul Buzău. Pentru că nu era racordată la rețeaua de gaze, femeia se încălzea cu o sobă pe lemne.
Duminică noaptea când temperatura a scăzut la -7 grade, bătrâna a băgat mai multe lemne pe foc însă în câteva clipe camera în care stătea a fost cuprinsă de flăcări. Vecinii nu și-au dat seama de nenorocire s-a abătut asupra femeii decât atunci când au văzut flăcări de câțiva metri înălțime.
Pompierii au invervenit cu două autospeciale de stingere și au localizat încendiul înainte ca acesta să se extindă și la alte locuințe din apropiere. Din păcate nu au mai putut face nimic pentru bătrînă. Aceasta a fost găsită carbonizată, la doar câțiva pași de ieșire.
Pompierii urmează acum să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul. Totodată ei recomandă oamenilor să verifice instalațiile de încălzire și coșurile de fum și să evite supraîncărcarea acestora pe perioadele în care temperaturile sunt extrem de scăzute.