miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Au scăpat fără nicio zgârietură după ce s-au răsturnat cu maşina într-un canal

VIDEO Au scăpat fără nicio zgârietură după ce s-au răsturnat cu maşina într-un canal

Facebook
Twitter
Email
Un şofer de 65 de ani din Buzău şi soția sa au văzut moartea cu ochii, sâmbătă dimineața, pe o şosea de la marginea localității Pogonele, comuna Ţinteşti. Cei doi mergeau la un parastas iar într-o curbă autoturismul în care se aflau a derapat din cauza poleiului şi s-a răsturnat într-un canal aflat pe marginea şoselei. 

Din fericire, nimeni nu a fost rânit însă ocupanții autovehiculului nu vor uita prea curând spaima prin care au trecut. 
 
În acest loc aproape lunar se răstoarnă cel puţin o maşină. Localnicii spun că din cauza şoselei care este foarte îngustă şi a curbei periculoase, mulţi șoferi se trezesc aruncați de propriile mașini în şanţ, deşi curba este semnalizată corespunzător. 
 
„În noaptea de Revelion a mai căzut cineva aici. A stat mașina înfiptă aici aproape 3 ore până a venit băiatul asta cu buldoexcavatorul de l-a scos din groapă. E foarte periculoasă curba asta. De când s-a făcut șoseaua peste 30 de mașini au căzut în canal”, ne-a spus un localnic din Pogonele. 
 
Autoturismul a fost scos din canal cu ajutorul unui buldoexcavator, care de la debutul anotimpului rece a scos nu mai puțin de 6 mașini din canalul de la Pogonele.
                                             
Redactor Răzvan Nicula

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.