Un pacient care suferise un preinfarct și care trebuia să ajungă de urgență la un spital din Buzău a tras o sperietură soră cu moartea în salvare. Și asta pentru că un șofer neglijent nu i-a acordat prioritate de trecere ambulanței și a lovit-o în plin. Accidentul s-a petrecut astăzi într-o intersecție aglomerată din municipiul Buzău.
Zi cu ghinion pentru un bătrân de 78 de ani din localitatea buzoiană Pogoanele. Bărbatului, care suferă cu inima, i s-a făcut rău astăzi, motiv pentru care a chemat ambulanța să-l transporte la spital. Un echipaj al Serviciului județean de Ambulanță a sosit imediat, l-a preluat pe bărbat, și au pornit repede spre spital.
Neșansa a făcut ca în calea lor să iasă un șofer neatent. Acesta a intrat în plin în ambulanța care a pătruns într-o intersecție cu semnalele acustice și vizuale în funcțiune.
Pacientul din ambulanţă s-a ales el cu o zdruncinătură serioasă. Acesta a fost preluat de o altă ambulanţă şi transportat în siguranţă la spital.
Poliţiştii continuă acum cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs acest accident. Cel mai probabil şoferul vinovat se va alege cu permisul suspendat pentru neacordare de prioritate.








