sâmbătă, 17 ianuarie, 2026

VIDEO Afaceri cu fasole, anchetate de poliție. Percheziții într-un dosar de evaziune de aproape un milion de lei

VIDEO Afaceri cu fasole, anchetate de poliție. Percheziții într-un dosar de evaziune de aproape un milion de lei

Vlcsnap 2025 12 16 11h22m39s641
Facebook
Twitter
Email

Au pornit ca simpli comercianți de fasole, dar ar fi ajuns să facă bani frumoși din înșelăciuni. Mai mulți bărbați din Râmnicelu și Râmnicu Sărat sunt anchetați într-un dosar de evaziune fiscală și fraudă, după ce polițiștii economici au descins la adresele lor, în urma unor suspiciuni legate de afaceri ilegale cu produse agroalimentare.

Din cercetări a reieșit că, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, persoanele cercetate, 7 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 62 de ani, din Râmnicu Sărat și Râmnicelu, ar fi indus în eroare persoana vătămată, o societate comercială din Tulcea, folosindu-se de mijloace frauduloase (bilete la ordin, facturi), cu privire la achiziționarea unor mărfuri agroalimentare, creând un prejudiciu de aproximativ 900.000 de lei.

Totodată, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cursul lunii aprilie a.c., una dintre persoanele implicate ar fi livrat produse agroalimentare, fără a înregistra în contabilitate și fără a declara organelor fiscale veniturile obținute în totalitate.

De asemenea, aceasta ar fi înregistrat în evidența contabilă 41 de facturi fiscale privind operațiuni de achiziție nereale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de peste 100.000 de lei.

În urma perchezițiilor desfășurate de polițiști, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente necesare soluționării cauzei și aproximativ 71.000 de lei.

Totodată, în urma materialului probator administrat, 4 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani, au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 16 decembrie, să fie prezentate parchetului, pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.