luni, 10 februarie, 2025

VIDEO Accident rutier cu trei răniți, văzut din unghiul victimelor. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional

VIDEO Accident rutier cu trei răniți, văzut din unghiul victimelor. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional

Whatsapp Image 2022 02 08 At 10.48.59
Facebook
Twitter
Email

Coliziunea frontală între două autoturisme, produsă în weekend, pe DN10, la Nehoiu, a fost surprinsă de camera de bord a uneia dintre mașinile implicate. Trei persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani au fost rănite.

Un autoturism condus pe direcţia Buzău către Braşov de către un şofer în vârstă de 24 de ani a intrat pe contrasens, într-o curbă cu vizibilitate redusă, și a intrat în maşina care circula din sens opus.

La volanul acesteia se afla un şofer în vârstă de 23 de ani, Gabriel, și prietena lui, Georgiana, de 20 de ani, ambii din comuna Gura Teghii. Din aceeași comună este și șoferul care a provocat accidentul.

Acesta ar fi fost implicat în mai multe evenimente rutiere până acum şi ar mai avea un dosar penal deschis pe numele său.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea şoferilor şi a pasagere din autoturismul care se deplasa pe direcţia Buzău către Braşov. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă şi transportate la Spitalul Județean de Urgență pentru îngrijiri medicale.

Victimele nu au rămas internate. ”Ni s-au oferit îngrijiri medicale, ni s-au făcut radiografii. Mie mi-au pus piciorul în ghips şi în momentul în care mie mi-au pus piciorul în ghips, pe prietena mea au constrâns-o să semneze că nu vrea să rămână în spital. O să facem investigații în privat, ca să știm dacă nu avem ceva mai grav”, declară Gabriel Goșman.

De cealaltă parte, reprezentaţii spitalului buzoian susţin că au făcut toate investigaţiile necesare, iar starea pacienţilor nu impunea internare.

”Singura problemă medicală descoperită a fost o entorsă la membrul inferior, pentru care a primit tratament de specialitate. În urma consultărilor multidisciplinare reiese faptul că pacientul nu necesita spitalizare. Conducerea spitalului a demarat o anchetă internă, pentru a stabili ce s-a întâmplat în acest caz”, a transmis biroul de presă al Spitalului Județean.

Accidentul cumplit a fost surprins de camera de bord a unuia dintre autoturismele implicate. Pe imagini se observă cum şoferul teribilist pătrunde pe contrasens în curbă și produce coliziunea.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.