Un bărbat de 78 de ani, din Bucureşti, şi-a pierdut viaţa în această dimineaţa într-un accident de circulaţie pe DN2 E85, pe raza localităţii buzoiene Costeşti. Potrivit primelor cercetări, șoferul ar fi adormit la volan după care mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un podeț. Victima este generalul de brigadă în rezervă Jorj Gheorghe Bulai, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI.
Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 8.00, pe DN 2 E85, în dreptul localității buzoiene Costești. Un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 78 de ani, care se venea dinspre București spre Buzău, a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un podeț aflat la marginea drumului.
Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Vrancea, care se afla în trecere, a încercat să îi salveze viața șoferului. Imediat, a sosit la fața locului și un echipaj de la Ambulanța Buzău, care a continuat procedurile de resauscitare. Din păcate, eforturile celor de la ambulanță au fost însă în zadar. Bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Șoferul se afla singur în mașină. Cel mai probabil, el a adormit la volan în momentul producerii accidentului. Polițiștii continuă însă cercetările pentru a afla exact împrejurările producerii acestui eveniment rutier.
Victima este Jorj Gheorghe Bulai, general de brigadă în rezervă, cel care deținea funcția de prim-vicepreședinte al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne.








