miercuri, 16 septembrie, 2026

Veteranii buzoieni, sărbătoriți printr-un ceremonial organizat în fața Prefecturii

Veteranii buzoieni, sărbătoriți printr-un ceremonial organizat în fața Prefecturii

Facebook
Twitter
Email

Ziua Veteranilor de Război a fost sărbătorită joi în parcul din fața Prefecturii. Începând cu ora 10.00, reprezentanții Garnizoanei Buzău au organizat o ceremonie militară, dublată de serviciul religios, efectuat de doi preoți trimiși de Arhiepiscopie.

Ceremonia dedicată celebrării acestui eveniment a avut loc la „Monumentul Eroilor Neamului” din faţa sediului Instituţiei Prefectului. După serviciul religios a urmat depunerea de coroane, pentru ca finalul ceremoniei să fie marcat printr-un exercițiu de drill-team, defilarea Gărzii de Onoare și muzica Fanfarei militare.

La ceremonia militară au participat comandantul garnizoanei Buzău, general-maior dr. Petrică-Lucian Foca, reprezentanţi ai autorităţilor locale, veterani de război dar şi reprezentanţi ai societăţii civile, elevi, cadre militare în activitate, retragere şi rezervă.

veterani2

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.