Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, în urma unei vizite pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii A7, că tronsonul dintre Mizil și Pietroasele, în lungime de 28,35 kilometri, ar putea fi dat în folosință în cursul lunii iunie.
„Dacă antreprenorul bulgar reușește să își rezolve problemele tehnice, atunci circulația va putea fi deschisă în iunie. Până la finalizarea lucrărilor pe lotul 3, traficul va fi descărcat în DN2”, a declarat ministrul.
Grindeanu a adăugat că până la sfârșitul anului 2025 vor fi dați în folosință încă 168 de kilometri de autostradă pe traseul A7, care se vor adăuga celor 100 de kilometri deja deschiși în 2024.
În total, vor fi 268 de kilometri finalizați din cei 319 km prevăzuți între Ploiești și Pașcani, proiect realizați cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Restul de aproximativ 70 de kilometri vor fi finalizați până în august 2026, a mai transmis ministrul Transporturilor. Autostrada A7 este considerată un element strategic pentru îmbunătățirea conectivității rutiere între regiunile Moldovei și Munteniei.








