Spectacolul „Tartuffe sau Impostorul”, după Jean Baptiste Poquelin (Molière), în regia lui Victor Ioan Frunză, este programat de la ora 18.00, la sala Teatrului „G. Ciprian”, și îi are în distribuție pe Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Irina Bucescu, Lucian Rus, George Costin, Mădălin Bradea și Elena Ghimpețeanu.
”Tartuffe sau Impostorul” este o comedie pură şi simplă. „Spectacolul este o adaptare a piesei la epoca actuală, sprijinită substanțial prin excelentele costume create de Adriana Grand. Traducerea în versuri cu iz actual, rezumă textul inițial al cărui final este schimbat. Impostorul Tartuffe nu va mai fi condamnat din ordinul regelui, ca în piesa lui Moliere, ci va reuși să devină stăpân pe averea lui Orgon. Acesta și familia sa au obligația să își părăsească domiciliul, să își împacheteze mobilierul. Finalul dramatic, amar inventat de „dramaturgia” celor doi autori citați mai sus, servește intențiile regizorale ale lui Victor Ioan Frunză. Regizorul a folosit piesa ca pretext pentru a demonstra că bigotismul, prostia pot fi manipulate și astăzi de impostori”, spune criticul de teatru Ileana Lucaciu.
„«Tartuffe» este o comedie foarte adâncă, o capodoperă. De aceea şi pune mari probleme de montare, pentru că trebuie să fii în stare să lucrezi cu un asemenea text. O altă problemă, care este şi un punct de atracţie totodată, este că piesa este scrisă în versuri alexandrini şi e mai greu să-i găseşti o echivalenţă în limba română“, a declarat Victor Ioan Frunză.
Molière, născut Jean-Baptiste Poquelin (1622-1673), a scris „Tartuffe sau Impostorul“ în 1664, iar biserica a interzis la început piesa, pentru că ironia la adresa clerului şi a înaltei societăţi era mult prea dură. De altfel, la înmormântarea lui, biserica nici măcar nu a permis serviciul religios. Cu toate acestea, Molière este considerat cel mai mare dramaturg francez şi părintele comediei moderne în literatura franceză.
Spectacolul beneficiază de o scenografie originală, a Adrianei Grand, inventiv concepută, care dezvoltă decorul în profunzime pe trei planuri. În centru, pereții poartă desenul unui inorog imens, amintind de soarta sa, dar alte desene au un scop metaforic, Adam și Eva etc. În planurile din fundal se remarcă ,,toaca” la care apelează, ca într-o mânăstire, Tartuffe. Costumele merg pe notă realistă, sunt veșminte elegante din ,,piele” sau rochii cu buline pentru soția cea tânără a lui Orgon, Elmire, toate cu accesorii ce sprijină expunerea tipologiilor.
Tot în această seară, de la ora 22.15, buzoienii sunt invitați, în Cafeneaua Artiștilor, să urmărească, în cadrul secțiunii dedicate studenților, spectacolul „Picnic pe câmpul de luptă“, de Fernando Arrabal, jucat de studenții de la UNATC, coordonați de profesorii Doru Ana, Liudmila Szekelr Anton și Adriana Raicu.