sâmbătă, 12 iulie, 2025

VIDEO Val de autoturisme cu anvelopele tăiate, de la resturile metalice căzute dintr-un camion

VIDEO Val de autoturisme cu anvelopele tăiate, de la resturile metalice căzute dintr-un camion

Screenshot 20220908 170715 Vlc
Facebook
Twitter
Email

Un incident care putea avea urmări dintre cele mai grave s-a produs, joi după-masă, pe un drum judetean care leagă Buzăul de șoseaua națională DN2C spre Slobozia. Un camion încărcat cu fier vechi și-a pierdut pe drum incărcătura formată din fier mărunțit și șpan. 

Neglijența unui șofer de camion care transporta deșeuri metalice tocate a provocat pagube importante pentru zeci de șoferi, în județul Buzău. Acesta nu și-a asigurat încărcătura iar resturile s-au împrăștiat pe drum, pe o distanță de doi kilometri.

Șoferii care au circulat pe acel segment de șosea s-au trezit cu cauciucurile tăiate. Poliția a fost sesizată de către păgubiți și încearcă acum identificarea șoferului iresponsabil.

Incidentul s-a petrecut la orele prânzului, pe drumul județean 203D, arteră care leagă zona industrială a orașului Buzău de drumul național 2C. Camionul cu deșeuri a plecat de la o firmă de reciclare din zonă și se îndrepta spre Slobozia.

Imediat ce a părăsit curtea reciclatorului, din camion au început să curgă mii de bucăți de tablă mărunțită și așchii metalice care s-au împrăștiat pe carosabil pe o lungime de câțiva kilometri.

Șoferii au sunat la 112 iar la scurt timp poliția a blocat drumul pentru a evita producerea unor accidente grave. Cei care au avut ghinionul să circule în spatele camionului au fost nevoiți să meargă la cea mai apropiată vulcanizare cu cauciucurile distruse.

La cea mai apropiată vulcanizare, oamenii au stat ore întregi la coadă. ”Noi muncim continuu de câteva ore. Au venit peste 20, chiar 25 de autoturisme cu șpan în anvelope, dar din cât am observat unele erau distruse iremediabil”, a declarat Dumitru Pavel, proprietar vulcanizare.

Șoferii care au suferit daune au sunat la 112, iar polițiștii au trecut la identificarea șoferului vinovat. Drumariilor le-a luat o oră să curețe carosabilul, perioadă în care echipaje de poliție au deviat traficul.

Pentru a-și putea recupera daunele, polițiștii fac apel la toți șoferii păgubiți să se adreseze secției de Poliție Rurală din zona respectivă. Între timp, șoferul vinovat a fost identificat. Este vorba despre un bărbat de 49 de ani, din județul Ilfov. Acesta va primi o sancțiune pentru neasigurarea corespunzătoare a mărfii pe durata transportului.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.