duminică, 20 iulie, 2025

UPU – Pediatrie, spațiu modern pentru urgențele copiilor, inaugurat la Spitalul Județean Buzău

UPU – Pediatrie, spațiu modern pentru urgențele copiilor, inaugurat la Spitalul Județean Buzău

Whatsapp Image 2025 05 30 At 14.05.42 0cf74efe
Facebook
Twitter
Email

Spitalul Județean de Urgență Buzău a inaugurat astăzi noul sector Pediatrie al Unității de Primiri Urgențe, un spațiu modern și prietenos, dedicat exclusiv copiilor care ajung la spital în regim de urgență.

La eveniment au participat oficiali locali și reprezentanți din domeniul medical. Printre aceștia s-au numărat managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, alături de directorii Ștefania Szabo (medical), Cristina Rusen (financiar-contabil) și Lumința Turcu (îngrijiri), precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Buzău – Lucian Romașcanu, Adrian Petre și Romeo Lungu.

A fost prezent și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Claudiu Damian, fost manager al spitalului.

Un moment aparte a fost oferit de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” din Buzău, care au decorat cu picturi murale spațiul medical, contribuind la crearea unui ambient plăcut pentru cei mici.

Whatsapp Image 2025 05 30 At 13.52.50 A4201a40

Investiția, în valoare de aproximativ 90.000 de lei, a fost acoperită integral din bugetul spitalului. Reamenajarea a inclus recompartimentări, reparații interioare, noi grupuri sanitare, pardoseală din linoleum medical și decoruri inspirate din povești.

La realizarea proiectului au contribuit și numeroși parteneri din mediul privat, printre care: Farmacia Maxifarma, Stada România, Bioderma, La Roche-Posay, Secom, Vitabiotics, Nestlé România, Salveo, Catena, Romconstruct și Gabioti – Produse Tradiționale din Pleșcoi.

Whatsapp Image 2025 05 30 At 14.05.43 376ad977

Tot de astăzi, în cadrul UPU–SMURD vor fi afișate panouri care explică traseul pacientului în funcție de codul de prioritate, iar aparținătorii desemnați vor primi mesaje de informare direct pe telefon.

Spitalul Județean de Urgență Buzău își reafirmă astfel angajamentul pentru modernizarea și umanizarea actului medical, oferind pacienților, în special celor mici, condiții adaptate și un cadru sigur pentru îngrijire.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.