marți, 27 octombrie, 2026

Un bărbat de 47 de ani, cercetat după ce ar fi devenit violent și ar fi incendiat o anexă

Un bărbat de 47 de ani, cercetat după ce ar fi devenit violent și ar fi incendiat o anexă

Facebook
Twitter
Email

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Cătina, a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina, apoi ar fi incendiat o anexă a locuinței acesteia. Incidentul s-a produs pe 25 octombrie, iar polițiștii îl cercetează pentru violență în familie și distrugere prin incendiere.

Potrivit anchetatorilor, cei doi se aflau la domiciliul femeii, în momentul în care, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi devenit violent. Ulterior, acesta ar fi intrat într-o anexă a locuinței și i-ar fi dat foc.

“La data de 25.10.2026, pe fondul unei crize de gelozie, acesta și-a lovit concubina cu palma în zona feței și cu un bici în zona membrelor inferioare, ulterior recurgând la distrugerea prin incendiere a unor textile aflate într-o anexă gospodărească aparținând persoanei vătămate, rezultând incendierea întregii construcţii, care se afla la o distanță de 5m de locuința persoanei vătămate, în suprafață de 20 mp, care a fost distrusă în totalitate, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 5.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Un vecin, îngrozit de riscul extinderii focului la gospodăriile învecinate, a sunat la 112 și a cerut ajutor. Polițiștii ajunși la fața locului l-au reținut imediat pe agresor.

“La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani, din Cătina, cercetat pentru distrugere prin incendiere și violență în familie. Fapta a fost sesizată de către un localnic”, transmite IPJ Buzău.

Ulterior, procurorii au solicitat Judecătoriei Pătârlagele arestarea preventivă a bărbatului pentru violență în familie şi distrugere. Ca urmare, magistrații au dispus trimiterea după gratii a buzoianului pentru o perioadă de 30 de zile.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.