Cei 13,9 kilometri ai Autostrăzii A7 care ocolesc municipiul Buzău pe la sud vor fi deschiși circulației joi, 27 noiembrie, iar specialiștii din infrastructură remarcă eficiența constructorului turc care a livrat lucrarea la timp.
Asociația Pro Infrastructură (API) spune că, odată cu unirea acestui tronson cu cele deja finalizate, șoferii vor putea parcurge aproape 192 de kilometri de autostradă continuă între București și nordul Focșaniului „comod, predictibil și în siguranță”.
API notează că firma turcă Nurol a respectat toate termenele contractuale, după ce la primul lor proiect major din România au avut o întârziere de câteva luni. Contractul pentru tronsonul de lângă Buzău a fost semnat în 2023 și prevedea 20 de luni de execuție pură, termen respectat integral, subliniază specialiștii.
Surse din Transporturi au confirmat că o comisie CNAIR a verificat deja lucrările și a dat undă verde deschiderii traficului. În plus, API estimează că, până la finalul anului, ar putea fi inaugurați încă aproximativ 49 de kilometri din A7, între Focșani și Adjud.
Pe fondul acestui progres, autoritățile vorbesc despre un an 2026 în care rețeaua rutieră din afara arcului carpatic ar putea prinde contur complet, odată cu finalizarea segmentelor lipsă de pe A0 și A7.








