Primăria Municipiului Buzău a anunțat, marți, că începând din acest weekend va fi interzis accesul trotinetelor electrice în trei zone intens frecventate ale orașului. Măsura va fi aplicată în zilele de sâmbătă și duminică, pe bulevardul Nicolae Bălcescu – tronsonul cuprins între intersecția cu bulevardul Mareșal Alexandru Averescu și strada Nicolae Titulescu –, precum și în parcurile Crâng, Tineretului și Marghiloman.
„Primăria Municipiului Buzău aduce la cunoștință participanților la traficul rutier interzicerea accesului trotinetelor electrice, în zilele de sâmbătă și duminică, pe Bdul Nicolae Bălcescu – tronsonul delimitat de intersecția cu Bdul Mareșal Alexandru Averescu și strada Nicolae Titulescu, precum și în Parcurile Crâng, Tineretului și Marghiloman din Municipiul Buzau, începând cu data de 26.07.2025.”PRIMAR,
Constantin Toma
Decizia vine la propunerea polițiștilor rutieri din cadrul IPJ Buzău, care, încă din luna mai, au semnalat riscurile generate de comportamentul periculos al unor utilizatori de trotinete electrice. Potrivit Poliției, în municipiu și județ au fost înregistrate mai multe accidente soldate cu victime, în care au fost implicați conducători de astfel de vehicule.
Pe lângă viteza neadaptată, autoritățile atrag atenția și asupra altor nereguli frecvent întâlnite: modificarea trotinetelor pentru a depăși limitele de viteză impuse din fabrică, transportul mai multor persoane pe un singur vehicul sau lipsa echipamentelor de protecție obligatorii, precum casca și genunchierele.
Reprezentanții IPJ Buzău precizează că atât polițiștii rutieri, cât și cei locali continuă să aplice sancțiuni pentru astfel de abateri.








