duminică, 16 februarie, 2025

Tragedie în Buzău. Profesorul de sport Ovidiu Nicolae a murit în condiții suspecte

Tragedie în Buzău. Profesorul de sport Ovidiu Nicolae a murit în condiții suspecte

Screenshot 20240623 205047 Facebook
Facebook
Twitter
Email

Joi seara, Ovidiu Nicolae, un apreciat profesor de sport de 40 de ani, a fost găsit într-o stare critică pe un trotuar, după ce a coborât din apartamentul său. 

Rănile severe la nivelul feței l-au adus în pragul morții, iar în ciuda eforturilor medicilor, acesta a încetat din viață.

Totul ar fi început când soția sa l-a alertat despre un grup de tineri care ar fi încercat să fure rufele întinse pe sârmă.

Ovidiu Nicolae a ieșit să verifice situația și nu s-a mai întors. A fost descoperit inconștient, cu un traumatism facial grav, și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean, unde a fost internat la Terapie Intensivă.

În urma a două stopuri cardio-respiratorii, profesorul a pierdut lupta cu viața, lăsând în urmă o soție îndurerată și doi copii.

Poliția ia în considerare două ipoteze: fie a fost atacat, fie a căzut accidental în timp ce alerga după presupusii hoți.

Colegii, prietenii și toți cei care l-au cunoscut sunt șocați de această moarte violentă și tragică.

Comunitatea este în stare de șoc, iar polițiștii sunt acum în fața unei anchete dificile pentru a elucida circumstanțele exacte ale acestui eveniment cutremurător.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.