miercuri, 12 februarie, 2025

Trafic dirijat în Vernești, pe DN 10, din cauza unui accident rutier

Trafic dirijat în Vernești, pe DN 10, din cauza unui accident rutier

Accident Ambulanta 1 1024x768
Facebook
Twitter
Email

Un accident rutier a avut loc s-a joi, în jurul orei 14.00, pe DN 10, la Vernești. Un sătean de 67 de ani a fost lovit de un autoturism și proiectat la câțiva metri distanță de locul impactului.

Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Buzău către Brașov de către un șofer în vârstă de 75 de ani, din București, a surprins și accidentat un pieton de 67 de ani, din Vernești, care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.

Victima a fost proiectată la peste trei metri distanță de locul în care s-a produs impactul. Cu toate acestea, bărbatul izbit de mașină a scăpat cu viață.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.