Moartea unui copil de nici trei ani, din orașul buzoian Pogoanele, s-a conturat a fi un caz de omor săvârșit chiar de mamă. După ce au pus cap la cap rezultatele necropsiei și mărturia unuia dintre copiii suspectei, procurorii au aflat că băiețelul a murit după ce a fost lovit în cap de mai multe ori.
Tragedia a avut loc pe 1 februarie 2021, însă fapta a fost tratată de anchetatori ca moarte suspectă, până când au ieșit la iveală detalii înfiorătoare din acest episod.
Bănuită de uciderea băiețelului este Georgiana Dima, o tânără de 27 de ani. Într-o clipă de furie, și-a bătut copilul până l-a lăsat fără suflare.
Băiețelul fusese lăsat în cameră cu doi frați mai mari, un băiat de 4 și o fată de 11 ani. Inițial, femeia declarase că micuțul s-a autoaccidentat când se juca cu frații mai mari.
Cadrele solicitate să-l preia pe băiat l-au găsit în stop cardio-respirator, în fața porții, unde s-au chinuit mai bine de o oră să-l resusciteze. Efortul a fost însă în zadar.
Rezultatele necropsiei au sosit cu o întârziere de două luni, acestea indicând că moartea micuțului a fost violentă, cu hemoragie intracraniană și mușcături pe tot corpul.
Bănuielile procurorilor s-au adeverit atunci când fețița de 11 ani a rupt tăcerea, în cadrul audierilor care au avut loc în centrul de plasament în care este internată.
La autopsie, medicii legiști au constatat că moartea băiețelului a fost una violentă, cu hemorahie intracraniană. Mai mult, copilașul avea mușcături pe tot corpul.
Mama micuțului ar fi declarat că l-a mușcat pe copil ca să-și revină. Femeia nu a fost încă arestată, fiind internată la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca.
O expertiză de specialitate ar urma să stabilească dacă mama copilului a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptei.
Rezultatul necropsiei și mărturia fiicei sale au fost însă suficiente pentru anchetatori, astfel că au decis să schimbe încadrarea la omor calificat.
Potrivit localnicilor, copiii au tați diferiți, iar băiețelul decedat ar fi fost născut când concubinul tinerei era plecat din țară.
Bărbatul a acceptat ideea, dar scandalurile se țineau lanț în familie din această cauză. Acesta ar fi fost și motivul pentru care tânăra intrase în depresie și se răzbuna periodic pe copil.








