Tânăra din Pogoanele care și-a omorât copilul în bătaie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Potrivit expertizei psihiatrice, femeia avea discernământ în momentul în care a comis fapta. Ea ar fi recunoscut la anchetă că și-a lovit copilul până când acesta nu a mai respirat, deși la început aruncase vina pe ceilalți doi copii.
Până la efectuarea expertizei psihiatrice, tânăra a fost internată la Spitalul de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Buzău.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatei ANDREI GEORGIANA-MIHAELA, pentru infracțiunea de violență în familie (în modalitatea normativă a omorului), (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în baza prezentei încheieri. (…) dispune ridicarea măsurii internării medicale provizorii a inculpatei Andrei Georgiana – Mihaela. (…)”, se precizează în încheierea de ședință.
Tragedia a avut loc pe 1 februarie 2021, însă fapta a fost tratată de anchetatori ca moarte suspectă până când au ieşit la iveală detalii înfiorătoare din acest episod.
Acuzată de uciderea băieţelului este Georgiana Andrei, o tânără de 27 de ani. Într-o clipă de furie, şi-ar fi bătut copilul până l-a lăsat fără suflare.
Băieţelul fusese lăsat în cameră cu doi fraţi mai mari, un băiat de 4 şi o fată de 11 ani. Iniţial, femeia a declarat că micuţul s-a autoaccidentat când se juca cu fraţii mai mari.
„Sărea în pat şi a căzut pe podea”, le-a spus tânăra poliţiştilor şi rudelor
Cadrele medicale solicitate să-l preia pe băiatul plin de sânge au găsit victima în stop cardio-respirator, în faţa porţii, unde s-au chinuit mai bine de o oră să-l resusciteze. Efortul a fost însă în zadar.
Rezultatele necropsiei au sosit cu o întârziere de peste două luni, iar acestea au indicat că moartea micuţului a fost violentă, cu hemoragie intra-craniană. Pe corp, ela avea mai multe urme lăsate de muşcături.
Bănuielile procurorilor s-au adeverit atunci când feţiţa de 11 ani a rupt tăcerea, în cadrul audierilor care au avut loc în centrul de plasament în care este internată.
La autopsie, medicii legişti au constatat că moartea băieţelului a fost una violentă, cu hemoragie intracraniană. Mai mult, copilaşul avea muşcături pe tot corpul.
Mama micuţului ar fi declarat că l-a muşcat pe copil ca să-şi revină. Rezultatul necropsiei şi mărturia fiicei sale au fost suficiente pentru anchetatorii buzoieni, astfel că au decis să schimbe încadrarea la omor calificat.
Potrivit localnicilor din Pogoanele, copiii au taţi diferiţi, iar băieţelul decedat ar fi fost născut când concubinul tinerei era plecat din ţară.
Bărbatul s-ar fi obişnuit cu ideea, dar scandalurile se ţineau lanţ în familie din această cauză. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care tânăra intrase în depresie şi se răzbuna periodic pe copil.