duminică, 23 martie, 2025

Șoferița care a intrat cu mașina într-un polițist pe motocicletă a fost trimisă în judecată

Șoferița care a intrat cu mașina într-un polițist pe motocicletă a fost trimisă în judecată

Vlcsnap 2020 08 20 17h18m58s027
Facebook
Twitter
Email

Tânăra care în luna august a lovit cu mașina un polițist aflat pe motocicleta de serviciu a fost trimisă în judecată pentru ultraj și tentativă de omor. Victima s-a constituit parte civilă în proces. La fel a procedat și Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.

Dosarul a ajuns joi la Tribunalul Buzău, iar judecătorii vor decide dacă măsura arestului preventiv va fi prelungită după 15 noiembrie sau tânăra va fi judecată sub control judiciar.

Șoferița în vârstă de 32 de ani ar fi lovit cu intenție motocicleta polițistului, pe Calea Eroilor, în municipiul Buzău, după ce acesta din urmă i-ar fi făcut semn regulamentar să oprească mașina.

Inițial, agentul ar fi detectat defecţiuni la sistemul de semnalizare-iluminare al maşinii şi ar fi somat-o să oprească, prin folosirea semnalelor acustice, pentru a trage pe dreapta.

Potrivit Sindicatului Europol, șoferița a ignorat complet indicaţiile poliţistului, trecând chiar de două semafoare pe culoarea roşie.

În urma impactului, motocicleta s-a izbit de un taxi și a luat foc, iar polițistul Adrian Popa a fost aruncat câțiva metri pe asfalt.

Șoferița a părăsit locul accidentului, fiind prinsă ulterior de polițiștii locali. Aceasta le-a spus că a vrut să scape de el din cauză că se grăbea să ajungă urgent la Bucureşti.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.