miercuri, 16 septembrie, 2026

Soarta unui pui de căprioară care a ajuns în mâinile polițiștilor locali din Buzău

Soarta unui pui de căprioară care a ajuns în mâinile polițiștilor locali din Buzău

Facebook
Twitter
Email

Un pui de căprioară care s-a rătăcit de mamă a fost găsit, luni dimineață, pe o alee a Parcului Crâng, din municipiul Buzău. A fost luat de un cetățean și predat polițiștilor locali. Gestul bărbatului nu a fost însă deloc pe placul autorităților, deși intenția a fost una bună.

Puiul de căprioară s-a rătăcit și a ajuns pe una dintre aleile parcului, unde a fost găsit de buzoian și dus la sediul Băncii de Resurse Vegetale.

De aici, o echipă a Poliției Locale a preluat puiul și l-a predat reprezentanților Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Buzău.

Polițiștii locali care au postat pe Facebook mica întâmplare laudă intenția cetățeanului de a salva animalul, însă țin să transmită că astfel de acțiuni nu sunt recomandate.

”Mulțumim dl. P.D. pentru faptul ca a intervenit pentru salvarea acestui pui de caprioara dar recomandam ca pe viitor, cetățenii care se vor confrunta cu o astfel de situație, sa apeleze autoritățile fara a muta locul puiutilor”, a scris Sindicatul Polițiștilor Locali.

Acum, reprezentanții AJVPS Buzău vor încerca să ducă puiul în zona în care a fost găsit, astfel încât să aibă șansa de a fi găsit de mama sa.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.