miercuri, 12 februarie, 2025

VIDEO Show la înălțime, marca Horia Brenciu, în Târgul Drăgaica. Artistul a cântat în cabina roții panoramice

VIDEO Show la înălțime, marca Horia Brenciu, în Târgul Drăgaica. Artistul a cântat în cabina roții panoramice

Horiass
Facebook
Twitter
Email

Premieră la Târgul Drăgaica din Buzău, cu unul dintre cei mai îndrăgiți artiști în prim plan. Horia Brenciu și-a susținut o mică parte din recital la peste 30 de metri înălțime, din cabina unei roți panoramice. În Drăgaică, sunt spectacole în fiecare seară, iar recordul de audiență a fost stabilit de un cântăreț de manele, care a strâns peste 20.000 de spectatori.

Peste 3.000 de persoane s-au distrat, joi seară, în timpul spectacolului presărat cu impovizații, marca Horia Brenciu. Vedeta a dispărut la un moment dat de pe scenă, a trecut prin mulțime după care a urcat în roata panoramică din bâlci, împreună cu fetele din grupul vocal.

APARE UN NOU FESTIVAL ÎN BUZĂU

Artistul a continuat să cânte în cabina instalației de agrement mai bine de cinci minute, interval în care a ajuns la peste 30 de metri înălțime. Actul spontan a fost răsplătit cu aplauze.

„Doamnelor și domnilor, la Festivalul Drăgaica este de departe cel mai înalt artist care a cântat la Buzău, din toate timpurile! Vă aud, vă aud. Să știți că se prinde microfonul, ceea ce mi se pare senzațional. Uite, măi, unde am ajuns!”, le-a transmis Brenciu spectatorilor.

În Târgul Drăgaica, sunt spectacole în fiecare seară, iar recordul de audiență a fost stabilit de un cântăreț de manele. Luis Gabriel ar fi strâns peste 20.000 de spectatori din Buzău și județele învecinate.

În Drăgaică, distracția vine de pe fiecare metru pătrat. Zeci de caruseluri au fost montate în târgul buzoian. Concertele sunt atracția principală a târgului de vară, apreciat și de străini. Laolaltă cu românii s-a bucurat de spectacole și chiar s-au prins în hore și câțiva muncitori asiatici dintre cei care muncesc în Buzău.

În Drăgaică am întâlnit inclusiv oaspeți de pe continentul africani. Ben este nigerian și muncește la o firmă de componente electrice din Buzău. A ajuns la bâlci de fiecare dată când a avut liber, împreună cu un amic, tot din Nigeria. „Îmi place totul aici. Cât de bine primiți sunt oaspeții. Toți oamenii din acest târg sunt prietenoși și sunt bucuros pentru asta”, ne-a declarat Ben.

Distracția începe la ora 10.00 dimineața şi ține până aproape de miezul nopții. Biletul de intrare în târg costă 3 lei de persoană iar copiii şi elevii sub 14 ani beneficiază de gratuitate.

Târgul de vară Drăgaica se încheie pe 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor. Acesta este cel mai vechi târg din țară, atestat documentar în secolul al 15-lea.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.