miercuri, 12 februarie, 2025

Sezonul excursiilor lungi cu motocicleta este la început, iar riscurile cresc

Sezonul excursiilor lungi cu motocicleta este la început, iar riscurile cresc

Vlcsnap 2024 05 07 11h03m06s737
Facebook
Twitter
Email

Sezonul călătoriilor lungi cu motocicleta este la început, iar riscul producerii unor evenimente în trafic creşte. O spun instructorii de conducere defensivă, prezenți zilele trecute în Buzău la o întrunire a circa 300 de împătimiți ai vehiculelor pe două roți.

„Odată cu încălzirea vremii, numărul de motociclete pe șosele va fi din ce în ce mai mare. Motocicliștii, după o perioadă lungă în care au făcut puțini kilometri sau deloc, până își deprind abilitățile de a merge bine, foarte bine, pe două roți, durează puțin. Lucrurile astea, dacă nu le faci cum trebuie costă, de la accidentări sau daune materiale. Pe de altă parte, șoferii, de astă vară au uitat să mai privească retrovizoarele pentru a observa dacă vine o motocicletă”, spune Luis Ispas, președintele B-Zones RC Buzău, organizatorul paradei motocicliștilor din regiune.

Evenimentul şi-a propus să scoată în evidenţă problemele cu care se confruntă motocicliştii în trafic şi măsurile preventive pe care le pot lua astfel încât să se pună la adăpost de accidentele rutiere. La întrunirea celor peste 300 de motociclişti din toată ţara, organizată de clubul B-Zones RC din Buzău, a fost prezent și bucureșteanul Marius Deaconu, instructor de conducere defensivă. Acesta spune că la început de sezon sunt mari riscurile la care se supun motocicliștii.

„Cea mai mare provocare este lipsa atenției șoferilor, care s-au dezobișnuit după atâtea luni de zile să vadă motocicliști în trafic. Clar, trebuie să fim mai atenți, mult mai prudenți. Motocicliștii trebuie să aibă o conduită cât mai preventivă, astfel încât să nu se pună în pericol. Sunt anumite situații în trafic, sunt resturi de antiderapant pe șosea, pot exista tot felul de situații periculoase la care trebuie să fim conștienți și să nu ne punem în pericol”, susține Marius Deaconu.

Pentru motociclist, este extrem de important să păstreze contactul vizual şi să nu presupună că este văzut de ceilalţi participanți la trafic. Aceasta este unul dintre reflexele care trebuie antrenate periodic de fiecare posesor de vehicul cu două roți, spune Deaconu. Acesta își sfătuiește colegii să participe la cursuri de conducere defensivă sau la cursuri de perfecționare, pentru a-și îmbunătăți cunoștințele și tehnica de conducere a motocicletei. Dacă nu, măcar să-și testeze aptitudinile într-un policgon.

„Motocicliștii ar fi bine să încerce să exerseze la începutul de sezon, să mai facă anumite lucruri cu motocicleta, astfel încât să nu fie surprinși de anumite situații în trafic, mai ales că suntem ruginiți după o perioadă de hibernare, să zic așa. Ar trebui să mergem într-o parcare, într-un poligon, să încercăm să exersăm și să facem anumite manevre cu motocicleta, încât să ne dăm seama că suntem în siguranță”, declară Marius Deaconu, instructor de conducere defensivă.

Potrivit specialistului, înainte de a pleca la drum este foarte important să verificaţi tehnic motocicleta. Anvelopa trebuie să fie cât mai nouă, să aibă o presiune potrivită, cea recomandată producător. Echipamentul de protecție trebuie să fie adecvat. Purtați întotdeauna cască, mănuși, geacă și pantaloni rezistenți la abraziune și încălțăminte corespunzătoare.

Când vă înscrieți în trafic, este important să vă faceți cât mai vizibili în trafic, purtând echipament reflectorizant și asigurându-vă că lumina și semnalele vehiculului sunt funcționale. Evitați să vă aflați în unghiurile moarte ale altor vehicule și fiți precauți la intersecții și în zonele cu vizibilitate redusă.

Fiți mereu atenți la ceilalți participanți la trafic, inclusiv la mașini, pietoni și bicicliști. Păstrați o distanță sigură între dumneavoastră și vehiculele din față pentru a avea timp să reacționați la orice situație neprevăzută.

Ploaia, zăpada, gheața și vântul puternic pot afecta aderența și stabilitatea motocicletei. Respectați limitele de viteză și adaptați viteza la condițiile de drum și la traficul din jur. Folosiți ambele frâne (față și spate) în mod corespunzător pentru a reduce distanța de oprire și a menține controlul asupra motocicletei. Asigurați-vă că sunteți pregătit pentru orice situație de urgență, având mereu la îndemână echipamentul necesar pentru repararea rapidă a motocicletei și o trusă de prim ajutor.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.