Tribunalul Buzău a decis ieri condamnarea fostului poliţist Mihuţ Luchian Chiorpec la 2 ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Hotărârea Tribunalului Buzău poate fi atacată cu recurs în următoarele zece zile. Poliţistul Mihuţ Luchian Chiorpec a intrat în vizorul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) în anul 2010, după ce a promis unui conducător auto, prins băut la volan, că va interveni pentru returnarea permisului auto suspendat contra unei şpăgi de 38 de milioane de lei vechi.
Între timp însă, Chiorpec a intrat în concediu paternal, iar dosarul a fost preluat de un alt poliţist, care l-a rezolvat în mod corect, iar infractorul a primit o condamnare cu închisoarea cu suspendare. Pentru că omul s-a considerat înşelat, l-a dat pe Chiorpec pe mâna D.G.A., care a reuşit să documenteze întreaga afacere.
La sfârşitul lunii mai, după ce a fost arestat şi ulterior eliberat, Mihuţ Chiorpec a fost trimis în judecată sub acuzaţie de luare de mită.