Senatoarea PNL de Buzău, Doina Tudor, este urmărită penal de procurorii DNA în dosarul deschis de procurorii anticorupţie pe numele fostul ei soţ, George Daniel Tudor, fost vicepreşedinte al Autoritatăţii de Supraveghere Financiară. Doina Tudor tocmai se pregătea să preia șefia PNL Buzău, după retragerea lui Cezar Preda, spun surse liberale.
UPDATE DNA cere Senatului încuviințarea reținerii parlamentarului.
”În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reţinerii şi arestării preventive a senatoarei Tudor Doina Anca, în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită”, se arată într-un comunicat DNA. Potrivit DNA, Doina Tudor este urmărită penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită pe vremea când era soţia lui Daniel Tudor, cel care a fost deja reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Conform comunicatului, în perioada martie – mai 2013 , senatoarea Doina Anca Tudor a primit de la administratorul unei firme de asigurări două tranşe de câte 100.000 de euro, dintr-o sumă totală de 300.000 de euro, drept mită. Ea cunoştea, potrivit aceleiaşi surse, atât provenienţa, cât şi sursa banilor, iar administratorul firmei de asigurări este şi denuntător în acest caz.
În perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Tudor Daniel George, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a primit de la administratorul firmei respective (denunțător în cauză), prin intermediul inculpatului Marian Ovidiu, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri.
Suma de bani amintită mai sus a fost remisă inculpatului Tudor Daniel George în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă, în mod direct, iar următoarele două tranșe, în mod indirect, prin intermediul soției sale Tudor Doina Anca, senator în Parlamentul României, persoană care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența cât și scopul pentru care erau remise aceste sume de bani.
De precizat este faptul că inițial, inculpatul Tudor Daniel George a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro.
În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor Daniel George a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății.
Inculpaților și suspectei li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
La data de 19 februarie 2016, inculpatul Tudor Daniel George urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile.








