Concursul Național de Creație Literară ”Vasile Voiculescu”, devenit tradiție la Buzău, va avea loc anul acesta în perioada iulie-octombrie. Concursul se adresează cetățenilor români din țară sau străinătate indiferent de vârstă sau pregătire și are trei secțiuni, poezie, proză și publicistică.
Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău și Direcția Județeană pentru Cultură organizează, în perioada iulie-octombrie, Concursul Național de creație literară ”Vasile Voiculescu”, ediția a XXVI-a.
La concurs se pot înscrie cetățeni români, membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor, din țară sau din străinătate, indiferent de vârstă și pregătire profesională care îndeplinesc cerințele regulamentului concursului.
Fiecare persoană poate participa la concurs cu o singură creație literară, indiferent de secțiune: poezie, proză și publicistică.
Lucrările, redactate în limba română, vor fi trimise prin poștă cu mențiunea ”pentru concursul de creație literară Vasile Voiculescu”, pe adresa Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, Bulevardul Nicolae Bălcescu, numărul 50, până la data de 10 septembrie.
Se vor acorda trei premii naționale a 1000 de lei pentru fiecare categorie și marele premiu în valoare de 1500 de lei. Lucrările trebuie trimise în plic pe adresa Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău până cel mai târziu 10 septembrie 2015.








