Moartea Rosariei, o italiancă de 39 de ani care și-a găsit sfârșitul în Spitalul Județean Buzău, nu aduce doar durere în familia sa, ci și complicații administrative care întârzie înmormântarea. Femeia locuia în România fără forme legale și nu era căsătorită cu tatăl copiilor ei, ceea ce face imposibilă eliberarea trupului său din morgă fără acordul unei rude apropiate.
Spitalul va sesiza Poliția și Ambasada Italiei la București, instituții care trebuie să identifice și să obțină consimțământul unei rude de sânge pentru efectuarea necropsiei și organizarea înmormântării. Până atunci, trupul Rosariei rămâne la morgă.
Rosaria și Ștefan s-au cunoscut în Italia, unde au avut primii trei copii, iar în urmă cu aproximativ zece ani s-au stabilit în satul Călțuna, comuna Smeeni. Acolo, în condiții modeste, și-au mărit familia, aducând pe lume încă patru copii. Din nefericire, unul dintre ei s-a stins în urmă cu câțiva ani din cauza unei boli.
În ultimele luni, Rosaria s-a confruntat cu grave probleme de sănătate, iar marți a pierdut lupta cu boala. De atunci, Ștefan și rudele sale fac eforturi pentru a-i putea oferi femeii o înmormântare demnă.
Autoritățile locale au încercat în repetate rânduri să o ajute pe italiancă să-și reglementeze statutul legal, însă aceasta a refuzat. Acum, singura soluție este ca sora Rosariei, aflată în Italia, să-și dea acordul pentru ca trupul să fie eliberat și înhumat în România, cu o slujbă oficiată de un preot catolic.
Între timp, comunitatea din Smeeni s-a mobilizat pentru a sprijini familia îndoliată. Pe lângă cheltuielile pentru înmormântare, tatăl trebuie să găsească resurse pentru a asigura traiul celor șase copii rămași fără mamă. Situația este disperată, iar orice ajutor este binevenit în aceste momente cumplite.