luni, 21 aprilie, 2025

Șanse pentru salvarea azilului din Vintilă Vodă. Președintele CJ Buzău a vizitat vineri căminul de bătrâni

Șanse pentru salvarea azilului din Vintilă Vodă. Președintele CJ Buzău a vizitat vineri căminul de bătrâni

Vlcsnap Error678
Facebook
Twitter
Email

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a vizitat vineri căminul de bătrâni din Vintilă Vodă pentru a găsi o soluţie salvatoare, împreună cu primarul şi responsabilii centrului. Primăria nu mai poate suporta costurile de întreţinere, salariile nu sunt plătite din luna iunie, iar furnizorii ar putea sista serviciile către cămin.

Conform directorului executiv al căminului, Eugeniu Stănescu, costul mediu cu un asistat se ridică la peste 2.100 de lei lunar bani pe care doar câțiva dintre beneficiari și-ar putea permite să îi plătească. Fără subvenționarea a peste jumătate din sumă căminul nu va mai putea supraviețui.

„Pentru o bună funcționare am avea nevoie de 1.250.000 de lei, cu eforturi probabil că am reuși să ne descurcăm și cu 1.100.000 lei. Anul acesta însă Consiliul Județean ne-a ajutat cu 150.000 de lei am mai primit 120.000 din cote defalcate pentru TVA și 20.000 de la Consiliul Local Vintilă Vodă. Dacă nu se va găsi o soluție nu mai putem rămâne deschiși pentru că avem foarte multe datorii. Contribuțiile la stat pentru salariați nu sunt plătite din luna aprilie iar salariile sunt în urmă cu 2 luni. Avem în prezent 38 de asistați capacitatea centrului fiind de 47 însă majoritatea acestora nu au din ce să își plătească contribuțiile care sar de 2.100 lei lunar”, a declarat Eugeniu Stănescu.

La vizita de vineri de la Căminul Vintilă Vodă, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a discutat cu cei responsabili despre situaţia critică a aşezământului. O salvare de urgenţă ar putea veni de la autorităţile centrale, pentru ca, ulterior, Consiliul Judeţean să preia azilul, pentru a fi administrat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

„Din nefericire este o situație deosebită și gravă. Este vorba de un cămin de bătrâni aflat în administrarea Consiliului local Vintilă Vodă. Consiliul Local nu are posibilități să suporte activitatea acestui centru. Noi, cât a permis legea am ajutat cu diverse sume de bani însă acum nu se mai poate. S-au făcut diligențele necesare către Ministerul Muncii, către Premier, către toată lumea și facem un apel către primariii din comunele din care provin asistații să facă anchete sociale să îi ajute pe aceștia acolo unde aparținătorii nu își pot permite să plătească aceste sume pentru că este legal. Eu împreună cu domnul primar vom face memorii iar pe viitor singura soluție este să trecem acest cămin în autoritatea CJ și toate problemele se vor rezolva”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Cei 24 de angajaţi de la cămin, mulţi dintre ei localnici, nu şi-au mai primit salariile de două luni, iar vizita de azi a şefului CJ Buzău le-a dat ceva speranţe. În prezent, la azilul din Vintilă Vodă mai sunt găzduiţi 38 de bătrâni, din 47 câți au fost înainte de apariția crizei.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.