Buzoianul Constantin Florescu Nastasia, de 35 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a torturat timp de şapte ore iubita, în vârstă de 19 ani, buzoiancă studentă la Braşov. Bărbatul este cunoscut cu antecedente violente, motiv pentru care în 2012 a fost părăsit de fosta logodnică, înainte de nuntă.
Bărbatul, care a avut o relaţie cu victima sa în vârstă de 19 ani, a intrat, pe data de 6 februarie, în garsoniera acesteia din Braşov, de pe strada 1 Decembrie 1918, unde fata stătea cu chirie, şi a sechestrat-o timp de şapte ore, timp în care a supus-o unor chinuri groaznice. A lovit-o „în mod repetat cu instrumente din lemn, o şipcă şi o lingură, care au cedat pe rând, cu pumnii şi picioarele, a expus-o la duşuri cu apă rece şi la frig şi a ars-o cu ţigară, cauzându-i acesteia suferinţe deosebit de mari“, spun procurorii brașoveni.
Bărbatul a torturat-o pe fată pe motiv că aceasta voia să îl părăsească. În urma torturii la care a fost supusă, tânăra, oringinară din Buzău, însă studentă la Braşov, a suferit leziuni traumatice multiple ce necesită 23-25 zile de îngrijiri medicale.
„A fost formulată propunere de arestare preventivă care a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov, fiind emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile începând cu data de 08 februarie 2015“, se arată în comuncatul procurorilor.
Agresorul din Brașov a fost părăsit de fosta logodnică cu puțin timp înainte de nuntă
Pe numele lui Constantin Florescu Nastasia a fost emis în noiembrie 2013 ordin de restricție, solicitat de fosta sa logodnică, pe care o bătea frecvent. Fata a rupt relația, cu puțin timp înainte de nuntă, după un episod extrem de violent.
”Pe rolul Judecătoriei Buzău s-a înregistrat o cerere care a avut ca obiect instituirea unui ordin de protecție formulată de o persoană de sex feminin care afirma că prietenul și ulterior persoana cu care urma să se căsătorească avea repetate accese de furie și se manifesta violent atât față de ea cât și de membrii familiei ei. Aceste accese au culminat cu faptul că în cadrul unei petreceri, o nuntă la care au participat, acesta i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele și pumnii și a fost necesară intervenția serviciului de pază al localului”, a declarat Leontin Drăgulescu, de la Judecătoria Buzău.
În noiembrie 2013, instanța buzoiană a admis în parte plângerea, interzicând pârâtului să se apropie la mai puțin de 200 de metri de reclamantă și să comunice cu aceasta. Potrivit unor surse judiciare, Constantin Nastasia a mai fost amendat pentru tulburarea ordinii publice, după ce și-a agresat partenera în piață.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus la data de 8 februarie 2015 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Florescu Constantin Nastasia pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violenţe.
Pe numele buzoianului a fost emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 8 februarie 2015.








