Lucrările la podul de la Mărăcineni vin cu restricții ale traficului. Sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău va fi închis pentru opt luni, perioada în care se fac reparațiile. Anunțul a fost făcut de oficialii CNAIR, care au spus că licitația pentru desemnarea constructorului se desfășoară fără probleme.
Anunțul vine la câteva zile după ce prefectul județului, Carmen Ichim, a declarat că lucrările le vor fi întârziate din cauza contestațiilor la procedura de licitație.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat însă că reabilitarea podului va începe totuși la sfârșitul lunii lunii august, iar durata lurărilor este de 8 luni.
„În data de 20 iulie s-au deschis ofertele pentru podul de la Mărăcineni. În acest moment ne aflăm în faza de evaluare, care are ca termen limită 15 august. Trebuie să precizăm că a fost depusă o singură ofertă pentru acest proiect. Trebuie să precizez şi că, după semnarea contractului se va da ordinul de începere a lucrărilor, iar lucrările vor dura opt luni de zile.”, a declarat purtătorul de cuvînt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
Timp de opt luni, întregul trafic dintre capitală și Moldova va fi preluat de celălalt sens de mers al podului, Buzău-Râmnicu Sărat. În toată această perioadă se vor reface structurile metalice și vor fi consolidați stâlpii de beton, valoarea totală a lucrărilor ridicânduse la 5 milioane de lei.