Comercianții din Bazar au primit o amânare a termenului până la care trebuie să plece din clădirea de pe strada Cuza Vodă. Tensiunea persistă întrucât au aflat că nu scapă de evacuarea anunțată de conducerea Primăriei Buzău.
Dacă înainte, comercianții știau că își pot vinde produsele în Bazar până pe 31 decembrie 2017, primarul Buzăului, Constantin Toma a anunțat recent că negustorii își vor mai putea desfășura activitatea în clădirea respectivă, până la finele lunii martie a anului viitor.
”De curând, adică acum o săptămână, prin Urbis am făcut o sesizare, o notificare comercianților din Bazar pentru a elibera spațiile. Noi am zis 31 decembrie, dar având în vedere că mai durează cu obținerea autorizației de construire, am zis ca termenul final să fie 31 martie 2018. Deci, toți comercianții din zona Bazarului trebuie să se supună acestei decizii, deoarece încă o dată este spațiul Primăriei municipiului Buzău și avem nevoie de acest spațiu pentru a putea realiza amenajările necesare, pentru a putea lucra cu dumneavoastră, cetățenii Buzăului, în condiții optime, pentru că în momentul acesta, avem foarte multe probleme aici, în acest sediu al Primăriei, care este la acest moment impropriu pentru a desfășura o activitate la nivelul secolului XXI”, a explicat primarul Constantin Toma.