Buzăul va avea la Congresul Extraordinar al PSD de la Sala Palatului una dintre cele mai numeroase delegații din țară. În delegație se vor afla pe lângă parlamentari, președintele Consiliului Județean și cei doi vicepreședinți, primarii de municipii și viceprimarii, șefii de organizații, primari din mediul rural care nu sunt șefi de organizații dar și consilieri județeni și municipali, în total 140 de persoane.
Lista delegaților a fost votată în unanimitate de cei aproape 300 de social-democrații buzoieni care s-au întâlnit, sâmbătă, în cea de doua Conferința Extraordinară Județeană de când conducerea organizației a fost preluată de Marcel Ciolacu.
Problemele ridicate au fost de ordin administrativ, legate de proiecte, de bugete și de legi ale fondului funciar reședintele organizației județene a PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a ținut să liniștească întreaga organizație că proiectele atrase de județul Buzău vor merge înainte și că nu există un conflict cu conducerea partidului în ciuda poziționării sale alături de șeful Guvernului din care a făcut parte.
Mai mult Ciolacu a dat asigurări că relația sa cu Liviu Dragnea este una „cât se poate de prietenească și corectă”.
„Pe PNDL 2 sunt 130 de contracte, mai sunt 17 contracte de semnat, care însumează 750 de milioane de lei, pe PNDR aproximativ 53 de milioane de euro din care s-au încasat 23-24 de milioane de euro, sunt pe PNDR 1 niște restanțe neconsumate la Consiliul Județean dar unde domnul președinte au reușit să mărească perioada de implementare dacă va fi cazul. Rămâne penitenciarul de la Unguriu, s-a dat drumul la licitația pentru studiu de fezabilitate pentru centura de est, podul de la Mărăcineni se reabilitează și vor intra și cele de pe DN10 și rămâne să mai vedem ce lucrări va mai necesita DN10. Sunt multe proiecte trebuie implementate ca să nu pierdem acești bani și este bine că domnul Neagu a reușit cu Ministerul Dezvoltării să prelungească perioada de implementare a proiectului de reabilitare a DJ 203K lucrări care s-au întârziat din cauza contestării licitațiilor”, a explicat Marcel Ciolacu.