miercuri, 16 septembrie, 2026

PSD Buzău își reorganizează structura municipală și anunță relansarea activității politice în teritoriu

PSD Buzău își reorganizează structura municipală și anunță relansarea activității politice în teritoriu

Facebook
Twitter
Email

PSD Buzău a anunțat o amplă reorganizare a Organizației Municipale, în cadrul unei conferințe de presă în care liderii partidului au prezentat noile direcții de acțiune și obiectivele interne pentru perioada următoare.

Președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a declarat că organizația intră într-o etapă de relansare, după o perioadă în care activitatea la nivel municipal a fost, în opinia sa, insuficient de vizibilă. Acesta a subliniat că partidul își propune o reorganizare pe secții de vot și cartiere, cu scopul de a întări legătura cu cetățenii și de a crește eficiența structurilor locale. „Ne organizăm în municipiul Buzău așa cum suntem organizați și pe comunele și orașele din județ, astfel încât pe fiecare secție de vot să avem structură proprie și contact direct cu oamenii”, a afirmat Romeo Lungu.

Acesta a precizat că va fi creat un birou de coordonare interimar al organizației municipale, care va gestiona activitatea până la organizarea de noi alegeri interne.

În același context, liderii PSD au anunțat și o intensificare a acțiunilor în teritoriu, inclusiv întâlniri regulate cu cetățenii și un program de audiențe susținut de consilierii locali.

Oana Gheorghiu: PSD Buzău va pune accent pe sănătate, educație și sprijinirea categoriilor vulnerabile

Viceprimarul municipiului Buzău, Oana Gheorghiu, a declarat tot în cadrul conferinței că organizația își propune să fie mai aproape de comunitate prin programe dedicate sănătății, educației și incluziunii sociale.

Potrivit acesteia, administrația locală și reprezentanții PSD vor continua proiectele destinate cetățenilor, cu accent pe caravanele medicale desfășurate atât în municipiul Buzău, cât și în județ, precum și pe inițiativele educaționale dedicate elevilor și tinerilor. „Consider că împreună cu colegii o să reușim să fim mai aproape de comunitate prin ceea ce ne-am propus ca program până la sfârșitul mandatelor și prin grija față de cetățeni”, a afirmat Oana Gheorghiu.

Viceprimarul a evidențiat rezultatele obținute de elevii români în competițiile internaționale, amintind locul întâi obținut la Balcaniadă și succesul înregistrat la concursurile de robotică, unde olimpicii au fost recompensați de Consiliul Județean și Primăria Municipiului Buzău. „Încurajăm educația, încurajăm sănătatea și încurajăm o viață cât se poate de normală”, a precizat Gheorghiu.

Oficialul a declarat că obiectivul administrației locale rămâne creșterea calității vieții în municipiu și transformarea Buzăului într-un oraș atractiv, capabil să se alinieze standardelor europene.

Totodată, viceprimarul a anunțat că printre prioritățile asumate pentru perioada următoare se numără sprijinirea familiilor defavorizate, integrarea copiilor vulnerabili, creșterea gradului de incluziune socială și dezvoltarea programelor de tip „A doua șansă”. „Vom încuraja toate aceste măsuri astfel încât să progresăm și să mergem înainte”, a declarat Oana Gheorghiu, adăugând că proiectele vor fi implementate în colaborare cu echipa administrației locale și cu primarul municipiului Buzău.

Sorin Apostu anunță consultări permanente între consilierii PSD și administrația locală

Viceprimarul municipiului Buzău, Sorin Apostu, a declarat la rândul său că toți consilierii locali PSD vor avea întâlniri de lucru înaintea ședințelor Consiliului Local Municipal, pentru analizarea proiectelor de hotărâre și stabilirea unei poziții comune asupra acestora.

Acesta a explicat că noua procedură are rolul de a crește transparența decizională și de a asigura o mai bună corelare între activitatea politică și cea administrativă. „În momentul în care va fi convocată ședința de Consiliu Local, vom analiza punct cu punct proiectele de hotărâre. Dacă apar neconcordanțe, le vom discuta cu primarul municipiului și vom decide împreună forma finală”, a declarat Sorin Apostu.

Viceprimarul a subliniat că această colaborare are ca obiectiv evitarea blocajelor administrative și susținerea proiectelor considerate benefice pentru dezvoltarea municipiului.

Totodată, conducerea PSD Buzău a anunțat că înaintea fiecărei ședințe de Consiliu Local va fi organizată o conferință de presă în care vor fi prezentate și explicate public voturile consilierilor.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.