vineri, 20 iunie, 2025

Primarul din Mărăcineni, acuzat de conflict de interese de către ANI

Primarul din Mărăcineni, acuzat de conflict de interese de către ANI

Facebook
Twitter
Email

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Constantin Dumitru, primar al Comunei Mărăcineni, județul Buzău. Mai precis, acesta ar fi încheiat cu fiul său un contract de vânzare-cumpărare pentru un teren, faptă pe care ANI o interpretează ca fiind o încălcare a legislației în vigoare.

Potrivit ANI, primarul Constantin Dumitru a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de reprezentant al comunei Mărăcineni, județul Buzău, a încheiat cu fiul său un contract de vânzare-cumpărare teren în suprafață de 1.184 mp., situat în comuna Mărăcineni, în valoare de 8.402 Euro. Fiul primarului a fost, anterior încheierii contractului, declarat câștigător al licitației organizate de către Consiliul Local al Comunei Mărăcineni.

 

”Astfel, primarul Constantin Dumitru a încălcat dispozițiile articolului 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […]” și dispozițiile art. 76 din Legea nr.161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I […]”.”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.