sâmbătă, 19 aprilie, 2025

Președintele AJF Buzău, Adrian Petre: „Fotbalul buzoian trebuie să fie o pepinieră pentru performanță”

Președintele AJF Buzău, Adrian Petre: „Fotbalul buzoian trebuie să fie o pepinieră pentru performanță”

Screenshot 20250323 134059 Facebook
Facebook
Twitter
Email

Președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Buzău, Adrian Petre, a reafirmat angajamentul său față de dezvoltarea sportului juvenil și a fotbalului local, considerându-le esențiale pentru creșterea și educația tinerilor.

Sportul juvenil buzoian reprezintă o prioritate pentru mine, iar fotbalul rămâne unul dintre pilonii dezvoltării tinerilor noștri. Îmi doresc ca fotbalul buzoian să fie o pepinieră pentru fotbalul românesc, dar, în special, pentru echipele buzoiene care participă în campionatele naționale”, a declarat Adrian Petre.

Oficialul AJF Buzău subliniază importanța investițiilor în sport, considerând că acestea contribuie direct la sănătatea și disciplina tinerilor. „Orice investiție în plus în sport este o investiție în minus în sănătate. De aceea, susțin inițiative care încurajează copiii și tinerii să facă sport și să își urmeze pasiunea.”

În acest context, AJF Buzău își propune să lanseze un proiect de consultare publică adresat tinerilor din județ, cu scopul de a-i atrage spre sport. „Sportul înseamnă sănătate, disciplină și viitor! Vrem să îi ascultăm pe tineri și să găsim cele mai bune soluții pentru a-i implica activ în fotbal și în sport, în general”, a precizat Adrian Petre.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.