În urmă cu o lună, județul Buzău s-a înfrățit cu municipiul Chișinău, urmând ca cele două unități administrativ teritoriale să deruleze împreună o serie de activități culturale, artistice și de stimulare a mediului economic.
O primă materializare a acordului recent semnat de către cele două părți o reprezintă organizarea primei ediții a festivalului „Arc peste timp – Zilele Chișinăului la Buzău”.
În zilele de 2 și 3 septembrie, sunt programate numeroase evenimente cultural-artistice realizate de artiști de pe ambele maluri ale Prutului.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, manifestările vor avea loc în mai multe puncte din municipiul Buzău, dar și în județ.
De asemenea, în același context, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău va semna un acord de colaborare cu Liceul „Spiru Haret” din Chișinău, instituție de învățământ de prestigiu în Republica Moldova.








