miercuri, 16 septembrie, 2026

Pompierii buzoieni, solicitați să stingă trei incendii de vegetație uscată izbucnite în același timp

Pompierii buzoieni, solicitați să stingă trei incendii de vegetație uscată izbucnite în același timp

Facebook
Twitter
Email

Pompierii buzoieni au fost solicitați să acționeze pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, de pe raza localităților Cândești, Maxenu și Plopeasa de Sus. Acestea au izbucnit în apropierea unor gospodării. Pentru stingerea incendiilor, ISU Buzău a trimis câte un echipaj cu autospecială de stingere cu apă și spumă.

UPDATE Incendiul de la Cândești a fost lichidat, iar la cel de la Plopeasa de Sus au dat și localnicii o mână de ajutor pentru stingerea lui.

Pompierii buzoieni au acționat și duminică pentru stingerea unor incendii de vegetație ce se manifestau simultan pe raza a două localități buzoiene. Cauza acestor incendii a fost foc deschis în spații deschise, spune purtătorul de cuvânt al ISU Buzău.

În ceea ce privește incendiul de la Robeasca, de duminică dimineață, oamenii legii au stabilit că a fost o acțiune intenționată, un cetățean din localitate dând foc la gunoi de la care, apoi focul s-a extins.

Din fericire, pompierii au acționat la timp și nu au existat pagube în culturile oamenilor aflate în apropierea suprafețelor unde se manifestau incendiile.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.