Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupascu” al judeţului Buzău a fost dotatcu trei autospeciale de capacitate medie, achiziţionate prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Acestea fac parte dintr-un lot de zece autospeciale care vor ajunge în final la Buzău.
Cele trei vehicule de capacitate medie de tip MAN vor intra în pâine după terminarea procedurilor de recepţie și după instruirea personalului care le va deservi.
Acestea vor îmbunătăţi capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenţă întrucât au în dotare şi accesorii pentru descarcerare şi pentru acordarea primului ajutor medical.
De asemenea, gabaritul redus al noilor maşini va permite o intervenţie mai uşoară în mediul urban în locurile aglomerate.
Pe lângă vehiculele sosite vineri la Buzău mai trebuie să ajungă încă trei autospeciale de mare capacitate.