luni, 21 aprilie, 2025

Polițiștii buzoieni caută o turmă de oi și capre, care a dispărut misterios într-o singură noapte

Polițiștii buzoieni caută o turmă de oi și capre, care a dispărut misterios într-o singură noapte

Oii
Facebook
Twitter
Email

O anchetă a poliției buzoiene încearcă de aproape două săptămâni să deslușească misterul dispariției unei turme de oi și capre, în numai câteva ore din noapte. 200 de animale au fost furate în noaptea de 12 spre 13 noiembrie dintr-un țarc de la marginea localității Pietroasele.

Furtul s-a produs la scurt timp după ce proprietarul turmei, un cioban de 83 de ani, s-a internat în spital din cauza unor afecțiuni mai vechi.

Vestea că au dispărut absolut toate oile și caprele din țarcul său, între care erau și vreo 60 de animale ale unor vecini din sat, i-a provocat ciobanului un atac cerebral, fiind de atunci în comă.

Unul dintre păgubiți, care avea 30 de oi și capre în țarcul atacat de hoți, crede că furtul s-a făcut la pont.

Acuză totodată poliția că tergiversează ancheta, deși ar fi găsit urme de camion în zonă și imagini pe camera de supraveghere a unui service din apropiere, timpul scurs de atunci fiind suficient pentru infractori să scape de animalele furate. Poliția confirmă existența unei anchete în acest caz, care este în desfășurare.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.