La 12 ani după ce a fost parțial distrus de inundațiile din 2005, fiind nevoie de reconfigurarea și consolidarea sa, podul care asigură principala legătură dintre Moldova și Capitală, pe DN2 E85, are din nou probleme. Din cauza traficului intens, în structura de beton a podului au apărut găuri, iar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis restricții pe sensul Râmnicu Sărat – Buzău: interzicerea accesului pe pod al camioanelor de peste 40 de tone și limitarea vitezei la 10 km/h pentru cele cu tonaj mai redus.
Din păcate, în ciuda indicatoarelor amplasate pe pod, niciun șofer nu respectă restricțiile impuse. Mai grav este că drumarii buzoieni au efectuat de curând o nouă verificare a structurii podului, iar constatările nu sunt deloc liniștitoare.
”S-a constatat că există probleme la placa de suprabetonare, partea carosabilă, din cauza trepidațiilor, a deschiderii, a vitezei cu care se circulă în zona respectivă, motiv pentru care s-au luat niște măsuri de restricționare a tonajului la 40 de tone. De asemenea au fost puse marcaje corespunzătoare pe acea bandă care nu poate fi folosită în întregime”, a declarat Sorin Gheorghe, prefectul interimar al județului Buzău.
Autoritățile județene știu despre starea avansată de degradare a podului de la Mărăcineni și spun că au sesizat la București situația, pentru ca problemele să fie remediate și să nu se ajungă la soluția radicală a închiderii traficului rutier, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 12 ani. Atunci circulația a fost deviată 40 de kilometri, prin comuna Berca.
Pe data de 7 mai 2005, o viitură puternică a afectat podul metalic pe o porțiune de 50 de metri. Torenţii au înclinat unul dintre pilonii de susţinere şi l-au deplasat cu zece centimetri. Pe 9 mai, al doilea pilon a cedat iar podul rămas fără susţinere s-a frânt. Din acest moment, traficul rutier între Bucureşti şi Moldova a fost deviat prin comuna Berca, ocolul fiind de peste 40 de kilometri.