Duminică seară, pe DJ 203K, pe raza localităţii Furtuneşti, s-a produs un accident grav de circulaţie. Autorul accidentului a fost reţinut de poliţişti după ce s-a constatat, în urma testării cu aparatul „Drager”, că se afla în stare de ebrietate în momentul producerii evenimentului rutier. Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 21.00. Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Gura Teghii, a acroşat un bărbat de 54 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de mers.
În urma testării cu aparatul „Drager”, poliţiştii au constatat că şoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi au luat împotriva lui măsura reţinerii pentru 29 de zile.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Buzău.