Joi, 17 octombrie, se anunță o ședință a Consiliului Județean Buzău cu totul inedită. Este ultima întâlnire prezidată de Petre Emanoil Neagu, cel care a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean timp de aproape 10 ani. La final de mandat la șefia instituției publice, Neagu va primi titlul de „Cetățean de onoare al județului Buzău”.
Propunerea îi aparține vicepreședintelui CJ Buzău, Adrian Petre, cel care, în expunerea de motive atașată proiectului, precizează că în perioada în care s-a aflat la conducerea instituției, Petre Emanoil Neagu a dat dovadă de „echilibru, diplomație, comunicare și consecvență”.
Numele Petre Emanoil Neagu se leagă de activitatea Consiliului Județean din ultimele trei decenii. Între anii 1992 și 1996, a fost de consilier județean iar din 2004 și până în prezent, a fost vicepreședinte, respectiv președinte al Consiliului Județean Buzău. Petre Emanoil Neagu, în vârstă de 65 de ani, va candida pe listele PSD Buzău la Camera Deputaților, fiind plasat pe loc eligibil.
Tot în cadrul ședinței de joi, trei aleși care nu vor mai face parte din viitorul consiliu județean vor primi aceeași distincție. Este vorba despre Gabriel Baciu și Cornel Pitiș, de la PSD, și de Liviu-Adrian Enescu, de la PNL.